Alina

O asistentă medicală prinde puteri să schimbe vieți, inclusiv a ei.

De Oana Sandu

groapa in pamant_webSoarele s-a răsturnat puternic la sfârșitul lui iulie peste colinele de lângă Bârlad. În satele din nordul orășelului, lumea muncește cu ziua în agricultură și mulți trăiesc din ce cultivă pe lângă casă și din indemnizațiile de creștere a copiilor. Umblă o vorbă pe-aici că lumea se înveselește de la vin și țuică atât de tare că e greu să te înțelegi cu ei pe stradă. Pe 29 iulie, în Lălești, un sat de vreo 500 de locuitori din comuna Puiești, într-o casă de lut zugrăvită în albastru, asistenta medicală Alina Mazilu îi explică unei femei să nu-i pară rău de soțul ei, să-l lase „să-și ia lecția”.

Lucica are 41 de ani, dar este atât de slabă și îngândurată că pare mai bătrână. Vorbește agitat și dă din mâini rapid, de parcă în orice clipă urmează să se întâmple ceva rău. Locuiește cu cei șapte copii în căsuța de lut construită pe un deal, unde se ajunge pe o potecă bătătorită. Și ea, și copiii, au trecut prin multe în ultima vreme.

Alina, care lucrează la Primărie, încearcă să-i ajute. În mai a găsit-o lovită și pe copii speriați. Avea ochii vineți, urme de lovituri și o vânătaie pe spate și vorbea sacadat din cauza durerii. Soțul o bătuse cu o zi în urmă și nici ea, nici fiica cea mare nu sunaseră la poliție sau salvare de frica a ce ar urma să se întâmple. Bărbatul, care lucra ca văcar în sat, o lovea mereu când se îmbăta. Uneori copiii se speriau atât de tare că fugeau în curtea din spatele casei unde-și săpaseră o groapă în care dormeau noaptea.

I-a fost atât de ciudă Alinei când a găsit-o. Îi spusese de atâtea ori că, dacă mai stă cu soțul ei, într-o zi o să o lovească atât de tare încât nu se va mai putea ridica. N-a înțeles nici de ce nu a sunat-o să-i spună ce pățise; nici pe ea, nici poliția, nici salvarea. I-a și spus atunci: „Tu ce gând aveai, voiai să mori aici în fața copiilor?”. Alina nici nu știe de ce ar fi fost în stare dacă l-ar fi văzut atunci pe soțul femeii. A sunat rapid la salvare.

Lucica avea un pneumotorax, a fost operată și a stat în spital trei săptămâni, timp în care copiii au locuit într-un centru maternal de la Bârlad. Între timp, polițiștii și Alina au convins-o pe femeie să ceară un ordin de protecție pentru soț, ca să se poată întoarce acasă fără probleme. Judecătoria a acceptat cererea, iar bărbatul n-a avut voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de casă, timp de șase luni. Dar, la nici o zi de la întoarcerea lor, a intrat beat în curte și a făcut scandal. Fiica cea mare, de 17 ani, a chemat polițiștii care l-au reținut, iar apoi judecătoria din Bârlad l-a arestat preventiv pentru 30 de zile. (A fost condamnat și va sta închis șase luni.)

Femeii îi pare rău acum că s-a întâmplat așa; lumea prin sat vorbește că și-a băgat soțul la închisoare. Alina, care a cunoscut-o pe Lucica și familia ei în primul ei an de asistent medical comunitar, încearcă să-i dea curaj. Să nu-i pese de ce zice lumea, să nu-i fie teamă că nu se va descurca cu banii, să aibă grijă de copii, cărora le e mai bine fără scandal, țipete și bătăi.

Alina are 34 de ani, lucrează în Puiești, din 2008. Jobul ei este să monitorizeze și să ajute cazurile vulnerabile din cele 13 sate ale comunei: abandon de copii, copii bolnavi sau cu dizabilități, familii numeroase și sărace, familii cu părinți plecați la muncă în străinătate, violență. În funcție de bugetul primăriei, le face rost de lapte praf, medicamente, contraceptive. Știe cam 100 de familii în comună unde fie partenerii se lovesc, fie părinții își lovesc copiii. Cel mai adesea află de la poliție sau din vecini, rare sunt cazurile când femeile vin la ea în birou și-i spun ce li se întâmplă acasă. Dar când ea află de ele, când le întâlnește, le întreabă dacă e adevărat ce a auzit. Uimite, o întreabă de unde știe.

„Știu tot”, le răspunde zâmbind, și apoi le pune întrebări. Alina spune că femeile se simt bine când le ascultă. Le vorbește și de soluțiile pe care le au ca să iasă dintr-o relație abuzivă, cum ar fi ordinul de protecție sau adăpostul din Bârlad, unde pot locui temporar. A citit legile, a participat la cursuri pentru asistenți sociali la Direcția de Asistență Socială din Vaslui și într-un program al UNICEF. Știe ce să spună. Dar știe și că e greu să pleci într-un loc unde sărăcia și bătaia sunt în firea lucrurilor; adesea aici bărbații beau mult, se îmbată și apoi își lovesc nevestele, ca ele să-și aducă aminte cine comandă în casă.

Când a venit la Primărie, habar n-avea cât de mult o s-o schimbe slujba. Primul caz care a măcinat-o și la care a plâns a fost în 2009. Un medic i-a spus că o femeie a venit în stare de ebrietate cu bebelușul la consult. Alina a vizitat-o și a văzut cum femeia trăia mai mult beată decât trează, iar cel mic era îngrijit de băiatul mai mare, de 12 ani. Pentru că nu știa ce altceva să facă, copilul își mulgea mama adormită și-i dădea lapte cu lingurița fratelui mai mic. Alina i-a adus lapte praf, l-a învățat să-l prepare explicându-i că cel mic va bea alcool dacă suge de la mamă. Ca să-i ia pe cei doi din pericolul la care mama îi supunea, a mințit-o că o va duce în Bârlad, la control. Acolo a internat-o în spital la dezalcoolizare. Fiul cel mare a ajuns în grija bunicii, iar cel mic, preluat de stat, a fost dat în plasament unei familii din Vaslui.

Nu a știut nici că slujba îi va aduce putere să-și schimbe viața. Nici acasă la ea nu era prea bine când la cursurile despre violența în familie învăța cum să le convingă pe femei să iasă din relații abuzive sau cum să le spună cât de mult îi afectează pe copii ce se întâmplă între părinți. O încărcau poveștile pe care le auzea pe teren. O dureau mai tare, parcă, fiindcă ceea ce trăiau femeile pe care le asculta, trăia și ea. Și soțul ei o lovea când bea peste măsură. Și băiatul, și fetița ei, auzeau uneori scandalurile. La fel ca alte femei, și ea încercase de mai multe ori să se despartă dar se întorcea înapoi gândindu-se că poate-poate așa o să fie mai bine pentru copii.

„Când am intrat în serviciul ăsta, mi-am dat seama că eu citeam și mă informam și spuneam că nu e bine să trăiești cu teamă în casă, în căsnicie, și tocmai aia trăiam eu în casa mea cu soțul meu. Am zis «până aici, îmi cresc copiii singură și e mai bine așa». Și este mai bine așa, într-adevăr”.

Așa că, în septembrie 2012, a intentat divorț și s-a mutat împreună cu copiii, din comuna Iezer unde locuia cu soțul, la Bârlad, în apartamentul părinților. Acum, când femeile îi spun că nu pot pleca și că doar ele știu ce trăiesc, le oprește și le spune povestea ei. Atunci ele se uită altfel la Alina, prind curaj și bariera se topește. Nu mai simt că e doar cineva care le spune ce să facă.

Alina crede că sunt șanse mari ca Lucica și soțul ei să se împace, după ce bărbatul va ieși din închisoare. Femeia i s-a plâns asistentei că îi e greu să se descurce singură, să aibă grijă de o familie așa numeroasă. Dar, speră Alina, ca măcar, prin pedeapsă, bărbatul să-și fi învățat lecția.

Septembrie 2014