Ioana

Înjurăturile de week-end ale părinților răsturnate în viața de adult a copilului.

De Oana Sandu

farfurie sparta

Era undeva spre sfârșitul anilor ’90, într-o bucătărie mică a unui apartament cu două camere din București. Mama tocmai se întorsese dintr-o delegație în străinătate când tatăl a acuzat-o că i-a furat din bani. Pe un ton supus, mama i-a spus tatălui că o să-i dea înapoi. El s-a înfuriat, a luat farfuria cu murături de pe masă și a trântit-o de perete. Ioana, fiica, nu avea mai mult de 10 ani atunci și i-a fost frică când a a auzit farfuria zburându-i pe lângă ureche. Se întreba de ce a făcut asta, într-o bucătărie așa mică, unde le-ar fi putut lovi pe amândouă. Poate mama nu primise încă salariul, poate cheltuise prea mult în delegație, cert e că se întâmpla adesea să rămână fără bani și să ia din cei ai soțului. De-asta se întreba și de ce mama continuă să ia din banii tatălui, mai ales dacă știa că va face scandal. De ce nu se împrumuta pur și simplu de la altcineva?

Certurile părinților Ioanei se iscau întotdeauna de la bani. Aveau bugete separate, își împărțeau facturile și cheltuielile pentru copil; și, săptămânal, unul dintre ei făcea cumpărăturile. Împărțitul banilor nu aducea însă liniștea în cuplu. Sesiunea săptămânală de cumpărături era, de obicei, cea care provoca țipete și înjurături în weekend. Mama îi reproșa tatălui că vine mereu acasă cu legume proaste, pe care dă mai puțini bani. La cumpărături cu mama, Ioana se gândea adesea ce o să zică tata de toate lucrurile scumpe pe care le-au luat.

Adesea, mama, care era angajată într-o organizație neguvernamentală și câștiga mai puțin ca tatăl, care lucra în mediul academic, îi reproșa că nu e corect să plătească jumătate din valoarea facturilor.

Certurile s-au întețit cu timpul și relația lor s-a transformat într-o cascadă de înjurături repetitive, pe care Ioana le auzea din orice colț al apartamentului de două camere: „Boul dracului”, „Mă-ta aia care…”, „Mi-am distrus viața cu un nemernic”, „M-ai dat înapoi cu 1000 de ani”, „Vai cum puți, îmi vine să vomit acum pe loc”, „Scoală-te dracu’ din pat”.

Ioana are acum 26 de ani și lucrează în publicitate în București. Nu-și amintește niciun moment în care părinții săi să fi fost afectuoși unul cu altul. Nu se loveau în timp ce se certau, dar înjurăturile și țipetele erau constante. Când fiica a ajuns la facultate, mama i-a spus că ar fi vrut să plece din relație, dar a rămas pentru ea și fiindcă nu a crezut că se poate descurca să-și închirieze o altă casă. Este în continuare în aceeași relație cu tatăl, dar cum Ioana stă mai mult la prietenul ei decât acasă, mama preferă o cameră separată de cea a soțului. Se și ceartă mai rar.

Sfatul important pe care i-l dă fiicei este să facă cumva să aibă casa ei, „ca să pleci oricând, să nu fi blocat dacă vrei să scapi de cineva, să poți să fugi tot timpul, să ai ușa deschisă”.

Ioana crede acum că a sta într-o relație eșuată pentru copil nu-i face în niciun caz bine acestuia. Are propriile temeri în relația sa, cauzate de ce a văzut acasă. Îi e greu să spună „îmi pare rău” sau „hai să facem mai bine data viitoare” și reacționează întotdeauna când nu-i place ceva, oricât de banal ar fi.

„La noi nu puteai să faci nimic greșit și asta am preluat. Nu pot să nu zic «De ce ai pus sarea aici?» chiar dacă știu că e o prostie. E atât de oribil și enervant.”

Se întreabă adesea care ar putea fi modelul optim de administrare a banilor într-o relație și i se pare ciudat să ai un buget comun în cuplu. Mai mereu i se aprinde un beculeț roșu când plătește nota la restaurant pentru amândoi, fiindcă el nu are bani scoși de pe card.

„Am observat că la alții nu e așa o chestie, eu sunt mai zgârcită, am preocuparea asta că nu am încă casa mea, că trebuie să-mi fac un plan”.

Muncește ca să nu preia nimic din relația conflictuală a părinților în relația cu prietenul ei, dar unele lucruri apar aproape fără să-și dea seama: teama, statul în gardă, neîncrederea. Știe că nu e singură, că-n alte familii lucrurile au fost și mai grave, că părinții s-au lovit, nu doar s-au înjurat. Doar că, pentru Ioana, vorbele urâte, certurile, agresivitatea sunt moștenirea copilăriei și ca să nu fie duse mai departe în propriile relații, e nevoie de mai multă muncă. „Violența de orice natură o să se regăsească într-o formă sau alta în viitorul copiilor”, spune ea, „fie că o sa preia părți din ce au văzut acasă, fie că o să încerce să evite orice seamănă cu ce au văzut acasă”.

Septembrie 2014