„Bătaia e ruptă din rai”, încă în mentalul societății românești

Ioana Cazacu are 32 de ani și conduce Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați înființat în aprilie 2014, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. În iunie România a semnat convenția Consiliului Europei adoptată la Istanbul privind violența în familie, care ar urma să introducă o serie de infracțiuni noi cum ar fi violența psihologică sau sexuală, dar și servicii specializate cum ar fi o linie telefonică dedicată.

Interviu de Ana Maria Ciobanu și Oana Sandu

Care au fost pașii pe care i-ați facut când ați aflat că violența în familie se află pe lista de responsabilități ale Departamentului pe care îl conduceți?

A fost o provocare. Până în martie 2014 Direcția pentru Protecția Copilului gestiona acest domeniu și nu putea să se ocupe de toate victimele. Noi fiind departamentul de egalitate de șanse între femei și bărbați ne ocupăm de copii, de mame, de femei care nu sunt mame, de bărbați și de persoane vârstnice, deci de toate victimele violenței în familie.

În mai, după ce ne-am mutat în acest sediu, am făcut o săptămână a porților deschise în care mi-am dorit să discut cu fiecare ONG în parte. Am stat și 11 ore la discuții. Le-am cerut nu doar să identifice problemele, ci să încerce să vină și cu niște soluții. În perioada următoare vom semna niște parteneriate, atât cu cei din zona de business, cât și cu ONG-urile. Am stabilit planul de acțiuni până la sfârșitul anului și desigur pentru anul următor suntem obligați să respectăm strategia națională pe care ne-am asumat-o, dar suntem deschiși spre orice tip de colaborare.

Cum vedeți fenomenul violenței în familie în România?

Violența nu trebuie înțeleasă doar ca violență fizică, mă bucur că s-a introdus termenul de violență psihologică pentru că totul pornește de aici. Înainte să apară prima palmă, femeia trece prin asta. Violența psihologică este una din cele mai perverse forme de violență și lasă niște urme foarte adânci. Noi ca și țară am semnat și urmează să ratificăm convenția de la Istanbul (n.r. care incriminează violența psihologică).

Da, avem o problemă, dar a început să existe o comunicare interinstituțională prin care fiecare să vedem cum să găsim soluții. E o problemă atât de complexă, e nevoie de o implicare sistemică, integrată cu mulți factori implicați. Atât de la poliție, ei sunt primii care intră în contact, cei de la medicină legală, asistenții sociali și până la magistrați, procurori și judecători. E nevoie de o abordare integrată a problemei.

Ce înseamnă în viitor pentru Departament abordarea integrată despre care vorbiți?

E o prioritate zero să avem un sistem integrat, să existe o comunicare în timp real între instituții ca să nu mai apară cazurile de violență cu complicații foarte mari. În ziua de astăzi, când zicala „Bătaia e ruptă din rai” e încă în mentalul societății românești și când unii bărbați consideră că dacă își bat partenera e un semn de masculinitate, noi trebuie să lucrăm cu mentalitățile oamenilor.

Un sistem integrat implică inclusiv partea de educație. Și am avut o dezbatere chiar aici în care am chemat reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Sănătății și ONG-urile. Și am spus că încă din școală trebuie să vorbim despre toleranță, e foarte greu să schimbi mentalitatea unui om la 30-40 de ani, e mult mai ușor să îl educi pe copil într-un spirit al toleranței, al egalității de șanse.

Vă imaginați ca în 2015 violența psihologică va fi incriminată de Codul Penal?

Nu, sunt niște pași pe care trebuie să îi facem din punct de vedere legislativ. Îmi doresc să fie ratificată convenția de la Istanbul anul acesta.

Este linia telefonică de urgență pentru victimele violenței în familie o prioritate?

Odată cu ratificarea convenției, vom fi obligați să avem această linie telefonică și da, este o prioritate.

Cum o vedeți?

Există un grup de experți de la instituția noastră care se ocupă de problematica violenței. Avem un grup de lucru, nu pot să vă spun acum care este finalitatea pentru că este în desfășurare, avem colaboratori de la mai multe instituții și încercăm să creionăm un sistem care să fie sustenabil.

Când credeți că va fi implementată și ce costuri estimați?

Spre sfârșitul lui 2015. Nu doar o linie telefonică, asta este doar o componentă. În acest moment în România nu cunoaștem amploarea fenomenului violenței din varii motive. Am avut o discuție cu cei de la Institutul Național de Statistică și am discutat despre importanța introducerii în cercetările următoare și a acestei componente. Ca să faci politici publice, ai nevoie de niște statistici exacte. Pot să vă spun că în acest moment există peste 12 județe care nu asigură asistență, consiliere, adăposturi pentru victimele violenței în familie. Și atunci noi suntem în faza de centralizare a tuturor problemelor și identificăm și soluții. E nevoie de o abordare integrată atât la nivel central, cât și o colaborare cu autoritățile publice locale, cu ONG-urile care în ultimii ani s-au mișcat foarte bine pe zona de campanii, adăposturi, servicii.

Înainte să discutăm despre costuri, trebuie să discutăm despre care este fenomenul, care este amploarea lui reală. Am primit de la trei ONG-uri date diferite pe aceeași problematică. Ctitind sondajul celor de la FRA 24 virgulă nu știu cât la sută dintre femeile din România sunt agresate de către soț sau concubin și alte 14% de către o terță persoană. Ajungem la un 38%. Dacă mă uit după datele altor ONG-uri, suntem undeva la 22%, media europeană.

Ce instrumente lipsesc în prezent, pe lângă linia telefonică de urgență?

Este nevoie de crearea unei fișe unice care să conțină mai multe informații când victima ajunge la poliție să depună plângere. Sunt diverse modele pe care le-am primit, unele de la ONG-uri, altele propuneri, de aceea nu vă pot da foarte multe detalii pentru că nu știu care va fi forma finală, ne dorim o formă cât mai eficientă.

E greu să spui că domnule, noi vrem să stopăm fenomenul de violență, cred că foarte importantă e partea de prevenire și zona de educație. Nu cred că există un pas uriaș pe care să îl facem și gata. În schimb, cred că există o serie de pași mărunți care în acest moment au început să fie făcuți și cred că din punct de vedere politic există susținerea. Discutând cu foarte mulți dintre membrii cabinetului, dar și cu secretari de stat, pot să vă spun că au înțeles că este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm. Sunt sigură, altfel nu ar fi fost înființat acest departament.

Când credeți că o să aveți cifrele care să reflecte dimensiunea reală a fenomenului?

Astea sunt lucruri de durată, de aceea am spus că am început să facem pași mărunți. De aceea am avut discuțiile cu cei de la statistică, de aceea încurajăm ONG-urile să avem niște sondaje, niște studii, atât pe partea de percepție, dar și pe partea de amploare a violenței. Toate lucrurile astea cer timp. Dar ceea ce pot să vă spun este că s-a schimbat abordarea și avem nevoie atât de sprijinul instituției publice, cât și al societății civile pentru a încerca să mișcăm lucrurile pe această zonă.