Șocant! O femeie din România a fost bătută de partenerul său

Andreea Bragă este președinta Centrului FILIA. A absolvit doctoratul cu o lucrare despre relații de putere între femei și bărbați și forme de violență împotriva femeilor rome și ne-rome. Centrul FILIA este un ONG feminist, axat pe cercetare, advocacy și activism pentru drepturile femeilor.

În anul 2014 aș fi crezut că un astfel de titlu nu poate fi decât ceva izolat, un caz particular care revoltă întreaga societate, în care agresorul este stigmatizat și pedepsit, conform legii, pentru faptele sale. Vecinii, prietenii și membrii familiei se revoltă și intervin imediat pentru a opri agresorul și nimeni nu blamează victima că l-a provocat.

Agresorul este ridicat de poliție și se emite un ordin de restricție pe loc. Este dus într-un centru pentru agresori în aceeași zi. Procurorul se autosesizează și începe urmărirea penală pentru o faptă atât de gravă. Cazul este puternic mediatizat pentru că în secolul XXI există încă violență împotriva femeilor.

Aceasta ar fi lumea în care mi-ar plăcea să trăiesc, însă nimic din ce am scris nu se întâmplă în mod real, în afară de bătaie și, în cele din urmă, crimă. Violența împotriva femeilor este atât de extinsă în România încât fiecare dintre noi am fost martori sau cunoaștem femei care sunt victime ale violenței din partea bărbaților. De cele mai multe ori, chiar noi am trăit o formă de violență. Cu toate acestea, vă întreb: De câte ori ați intervenit într-un caz de violență? De câte ori ați sunat la poliție? De câte ori ați oferit sprijin?

Tendința este să închidem ochii și să ne prefacem că violența împotriva femeilor nu există. Nu am auzit țipetele, nu am văzut vânătăile sau hainele rupte, nu știm că prietena noastră, mama noastră sau vecina noastră este agresată. Violența împotriva femeilor nu este blamată public, ci tolerată și acceptată ca un fapt cotidian. Cel mai grav este că prin tăcerea noastră, devenim complici cu agresorii și legitimăm violențele lor.

Fondul problemei nu se va schimba atât timp cât vom trăi într-o cultură patriarhală, în care femeile sunt tratate ca fiind inferioare bărbaților. Suntem pregătite de societate pentru a fi supuse și ascultătoare, iar asta se anunță public în timpul slujbei religioase de cununie. Suntem îndemnate să ascultăm de bărbații noștri indiferent de etnie, apartenență religioasă, statut economic sau social, vârstă sau dizabilitate. Ierarhia care se creează între parteneri normalizează violența. Devine modalitatea prin care femeile sunt disciplinate să se conformeze normelor sociale și rolurilor de gen.

Pentru că o tolerăm, violența împotriva femeilor nu este un subiect prioritar pe agenda politică. Nu este un subiect abordat în campaniile electorale. Nu auzim dezbateri între politicieni despre îmbunătățirea politicilor publice pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor. Ba mai mult, totul se întâmplă foarte încet și superficial. Violul marital a fost incriminat abia în 2000, iar ordinul de protecție nu are încă doi ani de existență și a trecut după multe negocieri între societatea civilă și decidenții politici. Media pe țară pentru emiterea ordinului de protecție este de 33 de zile, iar dacă agresorul îl încalcă sunt slabe șanse să fie pedepsit. 33 de zile în care teroarea continuă. Nu există ordin de restricție emis de urgență și în continuare sunt județe în care nu există niciun adăpost pentru victime.

În România sunt femei sistematic bătute de partenerii lor. Violențele nu se opresc, nu se schimbă totul ca prin miracol. Femeile sunt ucise în propriile lor case și nimeni nu se revoltă… în afară de câțiva-aceeași oameni. Nu există încă marșuri sau mișcări de stradă pentru drepturile femeilor. Nimic nu se va schimba până când combaterea violenței asupra femeilor nu va fi o prioritate politică. Și nu va fi o prioritate politică atâta timp cât nu sancționăm individual violența împotriva femeilor. Schimbarea stă în noi pentru o lume ideală.